Petru Caraman

„să acordăm dragostea noastră până la gradul admirativ tezaurului folcloric românesc, pentru că o merită din plin; dar să nu se vadă aceasta. S-o facem cât mai discret, lăsând faptele folclorice singure să vorbească”.

Imagini pentru „Colindatul la români, slavi şi alte popoare”

În limba română sau în limbi slave corespondează Caraman cu specialiști din Uniunea Sovietică, din Polonia, Cehoslovacia, Slovenia, Bulgaria. Eufrosina Dvoicenco, pasionată de relațiile culturale și literare ruso-române, autoare a unor temeinice lucrări despre C. Stamati, Alexandru Hâjdeu, D. Cantemir, îi cere informații cu privire la evenimentul aducerii la Iași, în 1935, a osemintelor lui D. Cantemir. Ca „mare admirator al genialului Cantemir”, Caraman cercetează ecourile avute în presa vremii, copiază inscripția de pe mormântul de la Trei Ierarhi, face fotografii și procură articolul lui Scarlat Porcescu dedicat acestui eveniment. Practic face cercetări ca pentru sine, adunând toate informațiile posibile. La rândul său, Dvoicenco îi trimite revista rusească în care sunt publicate studiile prilejuite de tricentenarul nașterii lui Cantemir.

Altădată, Dvoicenco îi oferă studiul ei despre Dosoftei. Caraman îi aduce la zi informația cu privire la originile mitropolitului, pe care Dvoicenco, bazându-se pe o mai veche lucrare a lui Șt. Ciobanu, îl considera ucrainean, fără a ști că, între timp, Ciobanu însuși demonstrase originea aromână a lui Dosoftei.

Caraman s-a plâns colegei lui de la Moscova de „odioasa discriminare” la care era supus în țara lui, unde nu i se publicau lucrările, cu toate că – scrie el – „nu-mi cunosc nici o vină, nici față de propriul meu popor, nici față de altele. N-am fost nici fascist, nici hitlerist, ba dimpotrivă, m-am ridicat cu suprema indignare, în vremea aceea tulbure, contra unor astfel de «insanae» rătăciri” (I, 170). Dvoicenco păstra o scrisoare a lui, din 1940, în care se pronunța hotărât „contra tuturor mișcărilor care stau în calea cercetărilor științifice”. Ea participă astfel la suferința lui Caraman: „Ce mult aș dori ca această penibilă discriminare să se termine odată”.

http://blog.revistacultura.ro/2017/08/17/pe-marginea-corespondentei-lui-petru-caraman-de-ion-talos/

Folcloristul şi filologul Petru Caraman, s-a născut la Vârlezi, pe 14 decembrie 1898.

A urmat şcoala primară în localitatea natală, apoi liceul şi Facultatea de Litere şi Filosofie la Iaşi. După absolvire, a fost timp de doi ani, profesor de limba română la un liceu din Cernăuţi. Între 1925 şi 1928 a audiat la Lvov, Cracovia şi Varşovia cursuri ale unor renumiţi etnologi şi etnografi ai vremii. În 1928, la un interval de numai câteva luni, a obţinut, la Cracovia, două titluri de doctor, în slavistică şi în filosofie.

A continuat să predea, la Cernăuţi şi Bucureşti, până în 1934, când a preluat şefia Institutului Român din Sofia. În 1938 a revenit la catedră şi a predat la Universitatea din Iaşi până în 1947, când a fost exclus definitiv din învăţământ, datorită protestelor sale vehemente vizavi de cedarea Basarabiei şi de ingerinţele regimului comunist în autonomia universitară.

Au urmat peste trei decenii de persecuţii asupra sa şi a familiei sale, perioadă în care casa i-a fost supravegheată, iar corespondenţa cenzurată, toate acestea declanşându-i cancerul stomacal care avea să-i aducă sfârşitul.

Autor a numerose studii cu profil etnografic şi lingvistic, Petru Caraman a realizat cele mai complexe clasificări ale colindelor din zona de est şi sud-est a Europei, susţinând întâietatea datinilor populaţiei traco-romanice în faţa celor de origine slavă. Volumul „Colindatul la români, slavi şi alte popoare”, tipărit în limba română de-abia în 1983, la 50 de ani de la apariţie, este şi în prezent un reper fundamental în domeniu.

Imagini pentru „Colindatul la români, slavi şi alte popoare”

Poliglot (vorbea curent şapte limbi străine) şi lingvist de prestigiu, Petru Caraman este considerat de specialişti cel mai de seamă etnolog român şi unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai domeniului din Europa.

A încetat din viaţă pe 9/10 ianuarie 1980, la Iaşi. Un an mai târziu a fost recompensat cu titlul de membru, post-mortem, al Academiei Române.