Biserica Greco Catolica victima regimului totalitar comunist

http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/bisericasiscola/1918/BCUCLUJ_FP_279232_1918_042_046.pdf

ziarul

Relațiile cu Biserica Ortodoxă

În anul 1964 s-a întâlnit la Ierusalim cu patriarhul Athenagoras I de Constantinopol.[2] A fost cea dintâi întâlnire dintre primații Bisericilor Romei și Constantinopolului după 1439 (Conciliul de la Florența). Cei doi primați s-au întâlnit din nou la Istanbul, în 1967, apoi, încă o dată, în același an, în timpul vizitei patriarhului la Vatican. În 1965, ei s-au pus de acord asupra revocării decretelor de excomunicare reciprocă din 1054: cardinalul Humbert de Moyenmoutier și patriarhul Mihail I Cerularie se excomunicaseră reciproc în Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol, fapt care a condus la ruptura durabilă dintre cele două Biserici.

Papa Paul al VI-lea a făcut una din cele mai importante contribuții teologice și doctrinare: prin declarația Nostra Aetate din 28 octombrie 1965, Vaticanul a adoptat o atitudine egalitară față de întreaga umanitate și a exculpat poporul evreu de acuzațiile legate de moartea lui Isus.

Relațiile cu blocul comunist

Concomitent cu destinderea americano-sovietică din anii 1970 papa Paul al VI-lea a inițiat o nouă Ostpolitik a Bisericii Catolice față de blocul comunist. În data de 26 mai 1973 l-a primit în audiență pe Nicolae Ceaușescu, care s-a arătat interesat de reglementarea situației Bisericii Române Unite prin trecerea greco-catolicilor la ritul latin (romano-catolic), propunere respinsă de Vatican.

La sfârșitul anului 1973 ambasada română de la Roma transmitea informații legate de faptul că „în acest an au avut loc cu regularitate întâlniri ale ambasadorului sovietic la Roma (…) cu șeful diplomației Vaticanului, Agostino Casaroli.”[3]