Platon Republica – politică și religie

Platon, 427-­‐347 î.d.Ch., în Republica, susține ideea că „cei mai bune trebuie să guverneze, deoarece ei consideră politica echivalent cu mântuirea și educarea omului. Cel ce guvernează trebuie să educe poporul, ignorant, pentru a înfăptui binele, și acest lucru fiindcă doar el posedează cunoașterea binelui. Prima sarcină a politicului nu este aceea de a gestiona (administrație și economie) afacerile comune. Înainte de toate el trebuie să lucreze pentru ca oamenii să devină mai buni, să convertească societatea umană la valorile transcendente. Politica are, la Platon, un scop nobil, ideal.Ideea că unii sunt destinați, chiar predestinați, guvernării este de înțeles în Republica lui Platon: guvernează doar cei care sun în măsură să trăiască valorile morale. Pentru aceștia puterea este o datorie, o sarcină, o slujire nicidecum ca o satisfacere a propriilor interese de orice gen. Platon își dă seama că există un pericol real ca politica, deci și politicul, să se transforme în satisfacerea propriilor interese, comune sau particulare. Consecința imediată unei asemenea concepții politice este refuzul democrației, care este complet exclusă de pe scara valorilor politice alui Platon, și tot ceea ce atrage după sine: exprimarea sufragiilor prin vot liber, referendumul, etc.

Planul Republicii lui Platon:

Cărțile I la V: constituirea cetății ideale

Cărțile I & II: natura și originea justiției, fundamentul cetății ideale

  1. ce este justiția? Fundamentul statului perfect
  1. oamenii fac binele în mod natural?

Cărțile III & V: locul politic, „comunismul“ lui Platon

  • supravegherea artiștilor; minciuna utilă: mitul pământului și „epocii de aur; educația tinerilor apărători ai cetății.

IV: abolirea proprietății private pentru apărătorii cetății.

Cărțile VI & VII: principiile ideale ale cetății

Cartea VI: filosoful-rege

Cartea VII: educația filosofului „natural“: alegoria cavernei și programul de studii

Cărțile VIII la X: tipologia regmelor politice și forme ce distrug societatea

Cartea VIII: cum se corupe cetatea ideală; regimele politice:

aristocrația, timocrația, oligarhia, democrația, tirania.

Cartea IX: tiranul, omul politic dezmățat caută prin toate mijloacele

plăcerile personale, îi sărăcește pe toți pentru a-și aduna faimă.

Cartea X: arta ce corupe; mitul lui Er

  1. Puterea și justiția: politica nu trebuie să fie guvernată de interesele proprii ci după justiție

Pentru Thrasimachus puterea este exercitată în vederea interesului celui care o deține.

Această opinie este complet contrară cea alui Platon. Pentru a refuza opinia lui Thrasimachus, Platon, prin Socrate, va analiza noțiunea de interes. Conform lui Thrasimachus, dacă cel drept este arbitrar, deoarece este just faptul ca cel ce deține puterea să decidă singur, interesul, dimpotrivă, nu este arbitrar. Puterea se poate înșela referitor la ceea ce reprezintă interesul propriu și de aceea poate decreta doar asupra a ceea ce o neliniștește. Șeful nu se poate înșela. Socrate arată că puterea este o artă, iar arta este în interesul, nu acelui care o exersează, ci a celui în slujirea căruia se află: de pildă, arta de a fi medic. Deci există o artă politică ce nu poate fi exersată decât în interesul poporului. Thrasimachus răspunde: un cioban își crește turma în propriul interes. Deci conform cinismului politic al lui Thrasimachus: politicul comandă mereu în propriul interes; trebuie să i se dea mereu ascultare; naivitatea supremă este aceea de a crede în justiție în materie de politică; cei ce condamnă nedreptatea o fac din teamă, însă nu ezită să o săvârșească. Socrate răspunde la o asemenea provocare spunând ciobanul se îngrijește de binele oilor, este un accident faptul de a câștiga un profit pe urma lor; arta ciobanului nu este transformată datorită faptului că trage un profit sau nu. De asemenea, arta politică este prin esență slujire față de supuși și prin accident profit pentru politicieni. Se poate spune oare că pretutindeni nedreptatea este deasupra justiției? Platon demonstrează că până și o bandă de hoți, când aceasta împarte prada, aplică o anume regulă a justiției. Nedreptatea este întodeauna doar parțială: orice grup este obligat să aplice o regulă a justiției. Nedreptatea absolută ar reduce orice grup la impotență. dimpotrivă, justiția absolută înseamnă putere absolută și sudează întreaga comunitate.

De aceea trebuie admis faptul că este în interesul tuturor să admitem că puterea nu se poate exersa fără justiție. Cel ce exersează puterea nu o face în vederea interesului propriu, deoarece nu o poate exersa în mod stabil decât dacă respectă justiția, mai mult, decât doar dacă o instalează în cetate.