Jacques Salomé: Nu iubirea ține doi oameni împreună, ci calitatea relaţiei pe care şi-o propun unul altuia

z

Pe 31 mai 2018, la Bookfest, în prezența extrem de prețioasă a autorului atât de iubit, atât de citit, se va lansa o nouă carte de Jacques Salomé în România, volumul „Un strop de eternitate”. Înainte de marea întâlnire prilejuită de lansarea cărții, marele psiholog și psihoterapeut, creatorul metodei ESPERE®, o adevărată pedagogie a comunicării ce oferă tehnici, unelte şi instrumente clare de relaţionare, a acceptat să ne răspundă în scris la câteva întrebări.

Interviu de Daniela Nicoleta Dumitrescu

Daniela Nicoleta Dumitrescu: Ce mai este astăzi o relație? Si-a schimbat ea de-a lungul timpului structura, fibra internă sau doar prezența cotidiană?

Jacques Salomé: Suntem fiinţe relaţionale. Să învăţăm să punem în comun, să împărtăşim este esenţial pentru a construi acest spaţiu al legăturilor, al relaţiilor, al schimburilor care vor crea mai multă umanitate. Sunt un pasionat al relaţiilor umane. În cariera mea de formator, am descoperit că suntem întotdeauna trei într-o întâlnire: eu, celălalt şi relaţia care ne permite să avansăm unul către altul. În această relaţie, fiecare protagonist este responsabil de capătul lui de relaţie. Depinde de fiecare cum va avea grijă de asta. Pe tot parcursul existenţei noastre, o relaţie are nevoie să fie întreţinută, hrănită cu mesaje pozitive, valorizante, revigorante, fără mesaje toxice care de altfel ar putea să otrăvească cotidianul şi să-l rănească. În fiecare etapă din viaţa unei relaţii amicale, amoroase sau de cuplu, în momentele de criză care traversează o evoluţie, vă invit, cu multă bunăvoinţă şi respect, să vă faceţi timp să ascultaţi şi să îndrăzniţi să puneţi în cuvinte ceea ce simţiţi, să vă deschideţi unei reajustări comportamentale. Fiecare dintre protagonişti va putea astfel să-şi redefinească aşteptările, aportul, zonele de intoleranţă specifice lui, cel care a devenit în sistemul relaţional de astăzi. Acestă abordare va rămâne pozitivă şi creativă pentru a adapta şi readapta relaţia, pentru a o stimula, pentru a-i oferi o nouă armonie şi durată în timp.

Cum se construiește o relație, cum o întreținem și cum închidem corect o relație fără ca asta să ne sfâșâie pe dinăuntru?

Jacques Salomé: Rămânând fidel ţie însuţi, femeia sau bărbatul care ai devenit astăzi. Să rămâi fidel ţie însuţi înseamnă reunirea a trei ancore: să ştii să înveţi să iubeşti, să te respecţi şi să te responsabilizezi. Dacă, spre exemplu, femeia pe care o iubesc mă părăseşte, pot să sufăr, să disper sau să fac o depresie. Dar este doar responsabilitatea mea să fac un demers de “arheologie personală”, ascultându-mi rănile vechi sau situaţiile neîncheiate pe care le-a reactivat plecarea sa. Ţine de fiecare să înveţe, să asculte ceea ce este dominant în el la un moment dat şi ce este dominant la celălalt. Să ai capacitatea de a te defini clar şi fără ambiguităţi faţă de celălalt. Putem să construim o relaţie durabilă atunci când fiecare poate să fie în ascultarea celuilalt, prezent, dar în acelaşi timp fidel lui însuşi. Nu este suficient să ai grijă de celălalt, ca să-ţi completezi complementaritatea, ci să te respecţi şi să te responsabilizezi pentru a hrăni zilnic relaţia amoroasă, pentru a o însufleţi şi a păstra dragostea vie.

Spuneați în urmă cu câțiva ani, într-una dintre conferințele de la București, că dacă bărbații nu încep să schimbe ceva, femeile or să renunțe la căsătorie. Care ar fi noua formulă relatională a viitorului?

Jacques Salomé: Uităm că ceea ce ţine doi oameni împreună nu este sentimentul de iubire, ci calitatea relaţiei pe care şi-o propun unul altuia. Indiferent de forma de trai în comun (căsătorie sau altă formă de coabitare), trecerea de la relaţie la întâlnire amoroasă, de la relaţie la cuplu este o provocare dificilă, adesea riscantă. Este nevoie nu numai de o îmblânzire a corpurilor, dar şi de o punere în comun a celor două diferenţe prin ajustarea credinţelor, valorilor şi a sistemelor relaţionale existente în familia de origine şi în experienţele de viaţă ale fiecărui parterner.

Calitatea acestei relaţii rezultă din comportamentul celor doi şi din maniera lor comportamentală. E important să ştii:

  • Să înveţi să ceri (cereri deschise, care lasă celuilalt libertatea de a spune Da sau Nu)
  • Să înveţi să primeşti (fără să descalifici, ci să amplifici ce vine de la celălalt atunci când e bun pentru tine)
  • Să înveţi să oferi (fără să dai ceva la schimb, fără troc relaţional)
  • Să înveţi să refuzi (asumându-ţi riscul de a produce suferinţă, de a frustra sau de a dezamăgi spunând Nu, atunci când cererea sau aşteptarea celuilalt nu corespunde poziţiei noastre, nu ne permite să ne respectăm sau să ne rămânem fideli nouă înşine)

A trăi în cuplu astăzi înseamnă a trăi în această îmbrăţişare a celor două diferenţe care-şi doresc să supravieţuiască orbirii întâlnirii, să rămână distincte şi să se hrănească reciproc în cursul unei vieţi pe termen lung. Este responsabilitatea fiecăruia felul în care va lucra asupra sa, modul în care va gestiona distanţa incredibilă sau decalajul dintre aşteptările unuia şi răspunsurile celuilalt.

Care este urma unei iubiri? Ce ar trebui să rămână în fiecare dintre noi după finalul unei povești de dragoste?

Jacques Salomé: Este dificil să te protejezi împotriva vicisitudinilor unei iubiri împărtăşite. Şi e întotdeauna dureros să descoperi că sentimentele unuia nu mai regăsesc sentimentele celuilalt. Pare fără de speranţă. Să acceptăm că nu putem controla emoţiile, dar că ne putem poziţiona într-o relaţie fiind responsabili de actele noastre şi de deciziile noastre. În această situaţie, este mai bine să acceptăm această distanţă care creşte, să acceptăm îndepărtarea, decât să rămânem în dezamăgire. Să păstrăm ce e bun într-o relaţie şi să avem grijă de sentimentul de iubire care persistă în noi.

În ce fel ne poate schimba rolul de părinte?

Jacques Salomé: Nu ne naştem părinţi, devenim. A fi părinte este o muncă cu normă întreagă, este un demers de devenire constant. În relaţia parentală, ca în toate relaţiile, apăr ideea de responsabilizare. Ceea ce lipseşte cel mai mult familiilor nu este iubirea, ci cuvintele structurante. În relaţia parentală este fundamental să ştim să ne poziţionăm. Să accepţi propuneri în reciprocitate (o relaţie dominant/dominat nu permite schimbul de valori), schimburi în confruntare, nu în înfruntare. Este important să se stabilească dinainte responsabilităţile care revin fiecărui părinte şi schimbările se vor face ulterior. De aceea, invit părinţii să reînveţe funcţiile parentale elementare:

  • Mamă / tată care se bazează pe gratificări, bunăvoinţă, susţinere prin prezenţă, coerență şi acompaniere.
  • Mamă / tată care se bazează pe interdicţii, limitări, frustrări care permit copilului să trăiască mai bine decalajul imens între aşteptările lui şi răspunsul realităţii şi să se construiască mai coerent.

Într-o lume aflată în continuă mișcare, în care migrația e adesea o șansă, cât de important e să trăim în locul în care ne-am născut sau să ne căutăm fericirea departe, oriunde, în lume? Există rădăcini?

Jacques Salomé: Îndepărtarea geografică este o alegere care aparţine fiecăruia. Pentru unii este căutarea fericirii, pentru alţii este dezvoltarea profesională, iar pentru alţii este o fugă, o ruptură a unor legături prea dificile. Ar trebui analizată fiecare istorie personală. În ceea ce mă priveşte, aş vrea să precizez că nu contează unde mergem pentru că purtăm cu noi fundamentul nostru, construcţia noastră interioară. Calea transformării interioare rămâne de parcurs, indiferent unde suntem, dacă vrem să întâlnim într-o zi fericirea de a fi noi înșine.

Ce vă oferă fiecare dimineață și fiecare amurg?

Jacques Salomé: Fericirea de a fi. În tăcerea care-mi locuieşte corpul, ascult această plenitudine pe care frumuseţea naturii mi-o oferă. Îmi spun că un nou miracol poate să apară în fiecare clipă. Mă simt fericit atunci când simt că spiritul meu este în căutare de posibilităţii de a da viaţă noilor mele idei și sunt fericit atunci când găseşte modalităţi prin care să le realizeze. Încerc astfel să măresc încă puţin fiecare întindere a vieţii pentru a deveni „Un strop de eternitate” ( n.r. numele cărții sale în curs de apariție la Editura Curtea Veche).

Care sunt cele mai importante lucruri pe care l-ați învățat în această viață? Dar cel mai mare noroc de care ați avut parte?

Jacques Salomé: Să onorezi viaţa, să ai grijă de ea, devenind astfel un bun companion pentru tine însuţi. Este esenţial. Pentru că dacă nu suntem un bun companion pentru noi înşine, nu putem fi nici pentru celălalt. Şi astfel, în cea mai mare fericire pe care o trăiesc, am putut să primesc, la vârsta mea, iubirea. Valeria, soţia mea, este un dar nepreţuit al acestei călătorii, fiind vocea tandră a convingerilor mele despre viaţă, expresia fidelă a viselor şi a scrierilor mele. Este bucuria mea. Zâmbesc vieţii, sunt în Viaţă!

http://revistatango.ro/jacques-salome-nu-iubirea-tine-doi-oameni-impreuna-ci-calitatea-relatiei-pe-care-si-o-propun-unul-altuia-99803