Credinta si inimile noastre le vom păstra pentru Dumnezeu

 

Însă, tema predilectă în discursul chiriarhului orădean era cea a mult discutatului război ce trebuie să izbucnească împotriva sovieticilor. În acest sens, predica de Anul Nou 1950 a fost, poate, una dintre cele mai zdrobitoare. Episcopul a legat predica sa de semnificația anului la romano-catolici (anul sfânt), susținând: ”Este anul al 50-lea, anul sfânt, când toate bunurile, toate averile vor reveni stăpânitorilor lor de drept și toți care au părăsit casele, averile și bunurile lor, în acest an vor reveni la averile lor” […]. O jumătate de veac care a trecut peste noi a fost veacul păcatului si al ateismului. Mintea omenească a inventat multe lucruri, arme ucigătoare, tancuri, avioane si atomul ca urgia războaielor să nimicească sute de mii de vieti omenesti si tot ce s-a clădit. Stiinta, cultura în această epocă a fost si este în slujba omului pământesc si nu în slujba celui de sus, pentru care motiv a suferit si suferă lumea. Nu avem lipsă de stiintă, de cultură, dar avem lipsă de Hristos, de mântuire, de libertatea trupească si sufletească. Nu plângem după acesti 50 de ani, dar nădăjduim că cei 50 de ani ce vor urma, si îndeosebi anul 1950, va aduce după după Sf. Scriptură (e vorba de anul sabatic n.n) slobozenie, iertare si mângâiere oamenilor care si-au pierdut mosiile, casele, libertatea si care au pierdut sufletele. Noi am dat si vom da ceea ce este al cezarului, dar nu vom lăsa să fie luate de la noi ceea ce este al lui Dumnezeu, vom da bratele de muncă, sudoarea noastră, averea si ultimul cojoc dacă e nevoie, dar credinta si inimile noastre le vom păstra pentru Dumnezeu.

Părinti! Să aveti grijă de copii vostri, creste-tii în spiritul evangheliei, pentru că aveti răspundere în fata lui Dumnezeu, nu-i lăsati în cinematografe si pe terenurile sportive, unde tineretul este dus cu forta si unde primeste o educatie antireligioasă. Aduce-tii în biserică, că aci primesc educatia care-i place lui Hristos. Păstrati sufletele lor de ideile străine de neamul nostru si vă ve-ti mântui si voi si neamul nostru.În pragul Anului Nou, biserica trimite binecuvântarea pentru tot poporul si în deosebi tineretului nostru, trimite corpului didactic care sunt răspunzători pentru educarea tineretului nostru. Curaj învătători, să nu uitati că veti răspunde si voi pentru tineretul nostru care a păsit pe calea rătăcirii.

Trimitem binecuvântarea ostasilor nostri care nu sunt lăsati în biserică ca altă dată, ca să primească binecuvântarea la începutul anului. Să nu uitati si să vă rugati si să aveti curaj să urmati pildele marilor înaintasi ai nostri, a lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Horia, Closca si Crisan, Avram Iancu si alti mari luptători ai neamului nostru. Ei să fie pentru voi izvor de vitejie în toată viata voastră.

Trimitem binecuvântarea bisericii stăpânirii tării si îi rugăm ca să ne ocrotească în spiritui iubirii frătesti prin fapte si nu prin vorbe ca stăpânirea să fie iubită de fiii tării asa cum iubeste tatăl pe fiul si reciproc, cu atât mai mult cu cât numai o stăpânire iubită de popor poate să guverneze etern.

Trimitem binecuvântarea bisericii neamului nostru de pretutindeni, neamului care a suferit si suferă pentru că multi au părăsit pe Hristos. Îi rugăm pe ei în pragul acestui an sfânt ca să nu urmeze căile rătăcirii, ci să se reîntoarcă la Hristos.

Trimitem binecuvântarea celor întemnitati, celor în suferintă, celor care au pierdut sperantele în viitor, trimitem îmbărbătare alături de binecuvântare si le spunem lor:  „sus inimile; că este mântuire, dar numai atunci când există binecuvântare si veti cere.”

Totul am spus ce am putut să spun, iar dorintele noastre fierbinti, nevăzute, numai simțite, pot să fie citite în lacrimile noastre, care este graiul viu si care vorbesc mai bine ca oricine. Stergeti-vă lacrimile si să aveti nădejde, fiindcă anul acesta sfânt va aduce mântuire si pentru noi si pentru toti aceia care cred în Hristos Domnul Dumnezeul nostru.”

Impactul în rândurile credincioșilor a fost fenomenal: ”În ultimii 2 ani, a fost cea mai zdrobitoare predică a episcopului față de regim, a fost un rechizitoriu fenomenal față de regim”, se exprima un orădean. De asemenea, credincioșii, atât bărbați, cât și femeile, au plâns de bucurie, în urma predicii lui Popovici, ”trăind clipe de adâncă prefacere sufletească”.13

Discursul ”violent” al episcopului orădean la adresa regimului va pune pe jar aparatul de represiune comunistă. Imediat, șeful Serviciului de Culte din DGSP, căpitanul Stănescu H., solicită de la DRSP Oradea ca fiecare afirmație a episcopului Popovici în predica respectivă să fie confirmată de declarațiile culese de la diferiți delatori.14

O altă ”ieșire” a lui Nicolae Popovici a fost de Paștile anului 1950. Acesta, în loc să citească pastorala tipărită, care trecuse de filtrul cenzurii, a ținut o predică liberă, ”cu substrat antidemocratic”, potrivit unei note din 6 mai 1950: ”Iisus Christos a fost înconjurat de dușmani recrutați din jurul său și de către autoritățile civile și militare, care L-au urmărit până la moarte, iar după moarte a fost păzit de soldați înarmați, care, în fața adevărului, au căzut cu fața la pământ, pentru că adevărului nimeni nu-i poate sta împotrivă. Ucenicii lui Christos, pentru dreptate și pentru credință, au fost schingiuiți, batjocoriți, au fost supuși persecuțiilor și restricțiilor fixate de legile din acele timpuri, ba unii chiar omorâți. După cum, în trecut, Biserica a ieșit învingătoare, după cum Iisus a îngropat pe toți dușmanii săi, tot așa Biserica va îngropa pe toți aceia care vor lupta împotriva Lui.” Pentru ca în final să rostească: ”Luptați pentru apărarea credinței lui Christos. Luptați pentru apărarea Bisericii Lui. Nu vă temeți! Nu fiți vânzători și trădători ai lui Iisus! Iubiți-L pe Iisus! Cine-L iubește pe Iisus suferă pentru El și nu se teme de nimic.”15

Datorită acțiunilor tot mai ”provocatoare” ale lui Nicolae Popovici, puterea politică era ferm hotărâtă să-l înlăture din scaunul episcopal. Printre altele, s-a recurs la vechea metodă a controlului gestiunii. În acest sens, episcopul se plângea: ”Sunt permanent șicanat cu inspecții și parainspecții ale organelor de control de la Ministerul Cultelor. A fost de curând directorul Dobocan, care însă nu a dat pe la mine. Acum sunt trei inspectori la Oradea. Luna trecută, un inspector, Constantinescu, ne-a luat până și sacul de făină și l-a cântărit la piață, pe o ploaie torențială. Mă duc la Primul Ministru să-i spun toate astea.”16 Însă nici Petru Groza nu mai era dispus să-l protejeze. Partidul, dar mai ales Securitatea, doreau cu orice preț destituirea episcopului orădean, care avea tot mai multe ”ieșiri”. De altfel, se pare, Nicolae Popovici prefera să meargă până la capăt, chiar cu scoaterea sa din scaun, probabil pentru a-și asigura un ”viitor”.

Susținătorul său se va dovedi a fi însuși patriarhul Justinian. Acesta îl sfătuia să fie mai prudent, spunându-i: ”Ascultă de ei, dar fă ce știi, așa cum fac și eu”.17Atitudinea patriarhului este explicabilă, deoarece, pe lângă faptul că îl aprecia pe episcopul orădean pentru calitățile sale de de bun administrator și teolog, întâistătătorul se gândea că o destituire a acestuia poate periclita frontul sinodalilor ardeleni și, implicit, întregul Sinod.

La 19 septembrie 1950, Justinian a comunicat episcopilor ordinea de zi a Sinodului care urma să se întrunească pe 3 octombrie, fără ”aprobarea uzuală” a Ministerului Cultelor. La punctul 7 de pe ordinea de zi, figura examinarea situației lui Nicolae Popovici. Ministerul Cultelor a fonst însă surprins de punctul 6: ”Examinarea situației vicarului Andrei Coman”. Patriarhul Justinian dorea discutarea ”problemei Coman” pentru a obliga guvernul să accepte sancționarea acestuia și cel mult mutarea episcopului orădean la Galați, precum se exprima mitropolitul Nicolae Bălan la 29 septembrie. Mai ales că nu exista ”nici un motiv canonic” pentru a-l condamna pe Nicolae Popovici, precum susținea patriarhul în aceeași zi. Însă fostul greco-catolic Traian Belașcu, vicarul de la Sibiu, ”a remarcat că o sancționare a lui Coman pentru abaterile săvârșite în calitatea sa de preot greco-catolic ar pune în pericol unificarea Bisericii”.

Prin urmare, ministrul Stanciu Stoian va solicita o audiență la patriarh, pentru a lămuri problema ivită pe ordinea de zi a Sinodului. La 28 septembrie, Justinian a acceptat să amâne discutarea ”salarizării preoților din bugetele parohiale” și ”a efectuării catehizării în biserică”; în schimb, ”a refuzat net să scoată pe ordinea de zi cazul vicarului Andrei Coman, cu toate că i s-a arătat cum caterisirea acestuia ar tulbura clerul fost greco-catolic, mai ales că judecarea urma să se facă pentru: abandonarea soției, nereguli financiare și atitudini dușmănoase față de Biserica Ortodoxă Română, toate însă înfăptuite pe timpul cât a fost preot greco-catolic”. La acestea se adăugau resentimentele patriarhului față de Coman (susținut de consilierul ministerial Petre Manu și directorul Dobocan de la Curte), pentru intrigile pe care le-a făcut, pentru care ”a adâncit prăpastia dintre Popovici și autorități” (”acțiunea diverționistă” inițiată de Andrei Coman împotriva episcopului orădean). Astfel spus, din punct de vedere canonic, Justinian în putea caterisi pe Andrei Coman pentru: defăimarea episcopului (can. 55 Apostolic), nesupunere față de episcop (can. 8 IV) și de conspirație împotriva chiriarhului său (can. 18 IV, 34 Trulan).

După negocieri, patriarhul a propus ca episcopul Nicolae să fie ”mutat disciplinar la Galați, iar pe episcopul Chesarie Păunescu la Oradea, în timp ce Coman urmează a fi caterisit”18 La această propunere, ministrul Cultelor s-a adresat primului ministru.

Punerea în discuția Sinodului a cazului Popovici a provocat discuții între episcopii ortodocși. În această situație, episcopul clujean, Nicolae Colan, era de părere că ”vor urma restructurări în Biserică și îndepărtarea unui număr de episcopi și funcționari”. Mai tranșant părea mitropolitul Firmilian al Olteniei: ”Regimul vrea capul lui Popovici și, dacă nu i-l dăm, s-ar putea să se ajungă până la reexaminarea raportului dintre Stat și Biserică. Popovici nu-și dă seama că, prin jocul lui de ”a apăra poziția Bisericii strămoșești, fără compromisuri cu ăștia”, face un mare rău Bisericii. El nu înțelege că o eventuală arestare a sa poate să-l ducă chiar la moarte”. Față de acestea, capul Bisericii ardelene, mitropolitul Nicolae Bălan, încheia: ”Temperamentul său nenorocit și speculațiile sale de viitor l-au adus pe vlădicul Nicolae în această situație. Și, de ar fi vorba numai de el, n-ar fi nenorocirea prea mare, dar e pus și Sinodul într-o penibilă situație”.

La Oradea, față de situația în care se afla chiriarhul Nicolae Popovici, Cornel Sava și Aurel Mușet ”au comunicat preoților reacționari din eparhie să facă, în 1, 2 și 3 octombrie a.c., rugăciuni speciale, pentru salvarea ”Episcopului român Nicolae Popovici””19

Pe 2 octombrie, Justinian era chemat de Groza și Dej. Cu prim-ministrul a stat de vorbă de la 7 dimineața pînă la 12:30. Patriarhul a reluat ulterior discuțiile cu cei doi: ”Situația lui Popovici e mai gravă decât bănuiam. Niciodată nu l-am văzut pe premier atât de supărat; a zbierat pur și simplu la mine. Mi-a spus limpede că, dacă Sinodul nu-l îndepărtează pe Popovici din fruntea eparhiei Oradea, îl va aresta. Dacă nu l-a arestat până acum, aceasta a făcut-o pentru a nu știrbi prestigiul Bisericii. Premierul s-a legat de o frază din raportul meu, în care spuneam că Popovici e om tânăr, bine pregătit și capabil de a mai fi util Bisericii, dacă îl încercăm în altă parte. Premierul mi-a cerut trimiterea lui Popovici la o mănăstire de dincoace de Carpați […] Tov. Gheorghiu Dej m-a primit foarte frumos și a vorbit cu mine ca și cu unul de-ai lui și m-a convins repede. Totuși, voi încerca prin mitropolitul Nicolae Bălan și mitropolitul Sebastian Rusan să-l mai îmbunez pe premier”.

Deschiderea sesiunii Sinodului avea să se facă cu o aniversare a revenirii greco-catolicilor la Ortodoxie, eveniment tatonat de vicarul Arhiepiscopiei Sibiului, Traian Belașcu. Acest eveniment prevestea că o eventuală punere în discuție a cazului Andrei Coman de către Justinian va înregistra un eșec. Patriarhul, chiar dacă mai avea vreo speranță într-o negociere purtată de mitropoliții Nicolae Bălan și Sebastian Rusan cu Petru Groza, era convins că puterea politică era hotărâtă ”să rezolve” problema episcopului orădean. Singura șansă era o eventuală retragere temporară a lui Nicolae Popovici. De altfel, în acest sens, patriarhul, împreună cu canonistul Liviu Stan, avea să schițeze ”decizia de demitere” a episcopului: ”Din motive de interes superior bisericesc și di cază de boală, Sfântul Sinod pune în retragere, din oficiu, pe PS Episcop Nicolae Popovici de la Episcopia Oradei, pentru aranjarea drepturilor de pensie, pe baza art. 7 din Legea nr. 166/1947, combinat cu Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 187/1950. Pentru refacerea sănătății, i se atribuie deocamdată Sf. Mănăstire Cheia din regiunea Prahova. Sfântul Sinod deleagă, începând de azi, cu suplinirea Eparhiei Oradiei, până la alegerea noului titular, pe Prea Sfințitul Episcop Andrei Magieru. Înalt Prea Sfințitul Patriarh este rugat să convoace, în cel mai scurt timp, Colegiul Electoral pentru alegerea noului episcop al Oradiei”20

Cei doi arhierei, apropiați lui Petru Groza, vor merge în după amiaza zilei de 3 octombrie la acesta, dar nu vor reuși să-l convingă de inoportunitatea demiterii lui Popovici. În această privință, Groza va prefera să vorbească cu Nicolae Bălan, timp de două ore, încercând să-l convingă să țină în Sinod o pledoarie împotriva episcopului orădean, ceea ce mitropolitul va refuza: ”Bălan a prezentat contrapropunerea ca să i se acorde lui Popovici un concediu de boală de 6 luni, dar dl. Prim ministru a respins-o. Bălan nu a acceptat să ia cuvântul, pentru a cere îndepărtarea lui Popovici, menționând că va aproba însă propunerea venită de la Patriarh în acest sens”21

În Sinod, deși ”mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și episcopul Andrei Magieru își luaseră angajamentul că vor spune câteva cuvinte împotriva lui Popovici, au tăcut în ședință, astfel că Justinian, singur, a trebuit să expună cazul și toți cei de față s-au declarat de acord, prin ridicare de mâini, fără a spune un cuvânt”. Atmosfera din Sinod se explică atâta timp cât patriarhul vorbise cu fiecare sinodal în data de 3 octombrie, explicând gravitatea situației lui Popovici și arătând amenințările puterii politice.

La alcătuirea hotărârii sinodale, ”episcopul Nicolae Colan a dictat secretarului Sinodului, Gheorghe Vintilescu, următoarea formulă: ”Întrucât toți IPSS membri ai Sf. Sinod cunosc în amănunțime situația PS Episcop Nicolae Popovici și, deci, nu mai este nevoie de alte informații, IPSS Patriarh Justinian face următoarea propunere …”. Sesizându-se că, prin această formulare, Nicolae Colan caută să arunce răspunderea demiterii lui Popovici asupra patriarhului singur, formula a fost modificată astfel: ”Întrucât toți IPSS membri ai Sf. Sinod cunosc în amănunțime situația PS Episcop Nicolae Popovici și, deci, nu mai este nevoie de alte informații, Sf. Sinod, în unanimitate, hotărăște:…”22

După acest moment, ”Nicolae Popovici s-a ridicat și a părăsit Sinodul, trântind ușa și plimbându-se până noaptea târziu în grădina Patriarhiei. După ce s-a închis ședința Sinodului, Nicolae Popovici a tras la o parte pe Nicolae Bălan, Vasile Lăzărescu și Chesarie Păunescu […], cărora le-a spus că este informat că vor urma și alte demiteri, întrucât ”comuniștii nu se opresc la jumătatea drumului, când e vorba de distrus Biserica””23

După închiderea sesiunii Sinodului, episcopul Popovici a mers să-și vadă noul domiciliu, la mănăstirea Cheia, însă nu i-a plăcut, solicitând o altă mănăstire, eventual din Moldova, dar a fost refuzat. Apoi a solicitat mănăstirea Sâmbăta de Sus, deoarece aceasta era în Ardealul său scump și aici se afla arhimandritul Ioan Dinu, fostul său vicar de la Oradea. A fost refuzat și de această dată de către puterea politică, probabil la intervenția Securității, care se temea de un eventual pelerinaj la aceasta. Locul de recluziune i-a fost fixat la mănăstirea Cheia din regiunea Ploiești, în chilia părintelui Grigore Băbuș.24

Sinodalii au discutat mult cazul episcopului fost orădean, după cum documentele Securității semnalează. Episcopul de Cluj, Nicolae Colan, a afirmat: ”Procesul Popovici a fost procesul fiecăruia dintre noi; condamnarea lui Popovici cuprinde în miez condamnarea fiecăruia dintre noi. Dacă am fi fost ceea ce trebuia să fim, am fi depus cu toții cârjele, mai curând decât să-l decapităm pe Popovici”. În schimb, Andrei Magieru s-a arătat previzibil: ”Dezagregarea Sinodului a început; pe când ne vine rândul și nouă?”

Sebastian Rusan, mitropolitul Moldovei și finul lui Petru Groza, a arătat: „Măi frate, ți se rupe inima, dar n-am putut face altfel. Am vorbit doar și eu cu ”nașul” (dl.Prim-ministru), dar lucrurile au fost așa bine puse pe roată, încât orice stăruință n-a mai putut ajuta. Să-l aibe pe suflet ”șoactării” (intriganții) ăia de la Culte, bătu-i-ar Evanghelia de ticăloși”. Ultimul și dintre cei mai importanți arhierei, Nicolae Bălan, se exprima: „Îmi pare rău de soarta lui. Am vorbit de două ori cu dl. Prim Ministru, dar zadarnic. Părintele Nicolae e convins că dl. Prim-ministru se va convinge că nu e vinovat și-l va reabilita. Să dea Dumnezeu! Părintele Nicolae vroia să ceară ca retragere mănăstire Sâmbăta de Sus; eu am socotit că nu e bine să se ducă acolo, deoarece munții sunt plini de partizani ai rezistenței și vlădicul Popovici se teme de agenti provocatori ai Securității, care să-i înscenze cine știe ce crimă și să nu-l otrăvească cu alimentele aduse acolo.” În rândul preoților, discuțiile despre noua destituire erau aprinse. Preotul Ioan Lăncrăjean de la biserica Sf. Nicolae Vlădica se exprima: „În sfârșit,are și Ortodoxia o jertfă prețioasă, pe altarul suferințelor unui întreg popor, nu numai catolicii.”

În continuare, afirma că episcopul l-ar fi vizitat și i-ar fi spus: „Săvârșitu-s-a! Hristos a fost răstignit, iar Baraba (Andrei Coman) a fost eliberat. Stanciu Stoian și-a văzut visul cu ochii. M-a doborât!”25

Episcopul Nicolae Popovici v-a ajunge în recluziune la mănăstirea Cheia, după ce, atunci când a fost să-și facă bagajele de la fosta reședință de la Oradea, a întâmpinat ostilitatea din partea celor care îi „aranjaseră” viitorul. Conflictul în care a fost implicat episcopul Nicolae, la plecarea definitivă din Oradea, fusese iscat de cei care „ani de-a rândul au semănat vânt în suflete”, precum se exprima într-un referat, din 20 octombrie 1950, către Patriarhul Justinian.26

Nici la mănăstirea Cheia, episcopul Nicolae Popovici nu a avut parte de liniște. Era urmărit permanent de către agenții trimiși de ofițerul de Securitate, „care vor să discute cu el, dar se ferește, iar unuia i-ar fi spus în față să plece că este agent”, precum se exprima la 7 iulie 1953 față de informatorul „Marcu”. Chiar un călugăr din mănăstire, informator al Securității, avea să-i spună: „Prea Sfințite, păziți-vă de mine, fiindcă eu sunt pus de Securitate ca să raportez tot ce faceți în mănăstire, cu cine stați în contact, cine vă vizitează. Faceți în așa fel ca să vă feriți, să nu vă văd eu”. De asemenea, era șicant cu percheziții ale Securității, mai ales în chilia în care locuia. Având domiciliul obligatoriu impus de regim, Popovici era obligat ca, de fiecare dată, când părăsea mănăstirea, să anunțe organele locale de miliție, ceea ce nu făcea, motiv pentru care era urmărit îndeaproape.27

În mănăstire, episcopul Nicolae îndeplinea programul liturgic al comunității monahale, după cum aflăm dintr-o notă a informatorului „Florică”, din 12 martie 1952: „Episcopul Nicolae Popovici este ca un sfânt. El se duce aproape în fiecare noapte în biserică, în rând cu călugării din mănăstire,iar când nu se poate duce în biserică, se scoală totuși în miezul nopții și-și face toate rugăciunile în camera sa. Atitudinea lui de om corect, cu foarte mare milă de călugării bătrâni și bolnavi, a atras simpatia și respectul tuturor călugărilor din mănăstire. Episcopul este supărat pentru că este bolnav de tensiune”. Era atât de popular episcopul, incât credincioșii, care veneau în mănăstire să se roage, aduceau ajutoare alimentare acestuia, fapt pentru care Securitatea va bloca această inițiativă, prin anchetarea celor în cauză28. De alfel avea să i se interzică să mai participe la programul liturgic al mănăstirii și să mai predice, tocmai ca să nu mai fie căutat de credincioși.

Starea sănătății sale se va înrăutăți tot mai mult, având crize de cord cu tensiune ridicată, în februarie 1952 „fiind silit să ia o cantitate apreciabilă de sânge ca să-și poată reveni la normal”, după cum se exprima monahul Grigorie Băbuș față de informatorul „Pană”. A trebuit să-și procure o serie de medicamente din străinătate, cumpărate cu bani, dați în parte de Patriarhul Justinian, prin episcopul vicar Teoctist Arăpașu29.

La acestea, se adaugă presiunile Securității de a-l supraveghea continuu, de a-l percheziționa în mod frecvent, acuzându-l de susținerea cu alimente a celor din munți. De altfel, chiar doi călugări, informatori ai Securității „au încercat să-l otrăvească în biserică cu niște vin”, după cum susținea față de sursa „Florică”,în data de 2 mai 195530. Toate aceste probleme aveau să-i adâncească suferința episcopului Nicolae Popovici și chiar să-i grăbească moartea. La 20 octombrie 1960, aflat în mănăstirea Cheia, trecea la cele veșnice fiind înmormântat în Biertan-ul său natal.

Opera: Din opera sa teologică, putem menționa lucrarea fundamentală privitoare la epicleza euharistică în Biserica Creștină și anume Epicleza euharistică, Sibiu, 1933, 351 p. Alături de aceasta a scris numeroase articole și polemici în periodicele ardelene: „Revista Teologică”, „Lumina Satelor”, „Telegraful Român”- de la Sibiu și „Legea Românească” – de la Oradea. Lucrarea sa de predici este „Lespezi de altar în slujba Bisericii și a neamului, la granița de vest a țării”, Beiuș, 1942.

(Adrian Nicolae Petcu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist , Editura IBMBOR, București, 2007, pp. 565-580)


1. Dorel Octavian Rusu, Episcopul Nicolae Popovici, o viață jertfită pe altarul Bisericii și al neamului, în „RT”, an XVI(LXXXVIII), nr. 2, aprilie-iunie 2006, p. 216-222.

2. ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol. 1, f. 101-103.

3. „Transnistria Creștină”, an I (1942), nr. 1-2, p. 24; „BOR”, an LX (1942), p. 140; „Curentul”, an XIV, nr. 4869 și 4893, din 5, respectiv 29 septembrie 1941;„Universul”, an LVIII, nr. 242 și 264, din 7, respectiv 29 septembrie 1941. A se vedea și Nicolae Popoviciu, Lespezi de altar în slujba Bisericii și a neamului la granița de vest a țării, Beiuș, 1942, p. 144-147.Tot în această problemă, a se vedea la Adrian Nicolae Petcu, Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, în „Dosarele Istoriei”, an VII (2002), nr.11 (75), p. 17-25.

4. „Transnistria”, nr. 10 din 29 septembrie și nr. 11, din 6 octombrie 1941; „Telegraful Român”, an 90 (1942), nr. 1, p. 2; „Transnistria Creștină”, loc. cit.; N. Popoviciu, Lespezi…, loc. cit.

5. „Transnistria Creștină”, an I (1942), nr. 3-4, p. 85; „Transnistria”, an II , nr. 51-52, din 30 iulie 1942; „Legea Românească”, an XX , nr.15, 17, 18-19, 22, 23, din 1 august, 1 septembrie, 15 septembrie, 15 noiembrie, 1 decembrie 1942.

6. C[ornel] S[ava], PS Sa Episcopul nostru Nicolae în mijlocul ostașilor din Cehoslovacia, în „Legea Românească”, an XXVII, nr. 13-14, I-15 iulie 1945, p. 107-109.

7. C[ornel] S[ava], Vizita PS Sale Episcopul Nicolae la Comandamentul Corpului 2 Armată, în Ibidem, nr. 15-16, p. 125-128.

8. Ioan Vască, O călătorie istorică, Vizita Înalt Prea Sfințitului Patriarh Nicodim al României la Moscova, București, 1947, p. 29, 33, 37; „BOR”, an LXIV(1946), nr. 7-9, p. 606-607.

9. Adrian Nicolae Petcu, Cazul Nicolae Popovici, în „Teologie și politică. De la Sfinții Părinți la Europa unită”, vol. coordonat de Miruna Tătaru-Cazaban, Editura Anastasia, 2004, p. 234-236, O abordare într-un context mai larg, pe cazul Nicolae Popovici, a se vedea la George Enache, Ortodoxie și putere politică în România contemporană, Nemira, 2005, p. 157-296.

10. Adrian Gabor, Adrian Nicolae Petcu, Biserica Ortodoxă și puterea comunistă în timpul Patriarhului Justinian, în „Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă Patriarhul Justinian, Universitaea din București, 2002, p. 118.

11. Ibidem, doc. 8, p. 145-146.

12. ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol. I, f. 71-72, 75. Tot aici este semnalat că, în timpul predicii, „a urat justiției să aibe în vedere Legea Eternă Divină și a mai spus că toți cei ce nu cred în Dumnezeu, toți cei fără de lege, anul acesta vor fi trăzniți” (Ibidem)

13. Ibidem, vol. 2, f. 9.

14. Ibidem, f. 21.

15. Ibidem, fond Documentar, dosar 67, f. 611-612; Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română în timpul regimului comunist, vol.1, INST, București, p. 191.

16. ACNSAS, fond Informativ, dosar 2669, vol. 1, f. 43.

17. Aici trebuie remarcat faptul că, dacă patriarhul nu a reușit să-l mențină pe Nicolae Popovici ca episcop titular, în aceeași sesiune a Sf. Sinod, va discuta salarizarea preoților, dar mai ales catehizarea tineretului, probleme care vor fi semnalate Securității de către informatorii din mediul patriarhal: „În ultimile minute ale Sinodului, în timp ce tov. Stanciu Stoian dăduse citire decretului pentru prorogarea (amânarea Sinodului), iar mitropoliții Sebastian Rusan și Firmilian Marin se ridicaseră ca să plece, Justinian a pus în discuție problema catehizării. Acest fapt a constituit o surpriză, pentru că se știa că Justinian promisese tov. Stanciu Stoian că va renunța la discutarea acestui punct, până la găsirea unei modalități acceptabile Ministerului Cultelor. La propunerea lui Justinian, fără comentarii multe, Sinodul a fixat timpul pentru cateheză: de sâmbătă de la orele 14 până duminică la ora 14, însărcinând pe Patriarhul Justinian să trateze cu autoritățile pentru a <<asigura tuturor copiilor posibilitatea de a participa la lecțiile religioase, fără a fi reeținuți în școli sau siliți să meargă la alte manifestații>>”. Potrivit sumarului Sf. Sinod, publicat în revista centrală „BOR”, problema Nicolae Popovici s-a discutat în dimineața zilei de 5 octombrie, iar cea a catehizării după amiază – fiind într-adevăr ultima problemă dezbătută de Sinod (ACNSAS, fond Documentar, dosar 67, f. 116-118; Cristian Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., doc. 111, p. 223-224: „BOR”, an LXVIII (1950), nr. 10, p. 560-561).

18. Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op.cit., p. 221.

19. ACNSAS, fond Documentar,dosar 67,f.119-120;Cristina Păiușan,Radu Ciuceanu, op. cit., doc. 111, p. 222; „BOR”, an LXVIII (1950), nr. 10, p. 555.

20. ACNSAS, fond Documentar, dosar 67, f. 118-120; Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., 111, p. 222.

21. ACNSAS, fond Documentar, dosar 67, f. 121; Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., 111, p.223. Cu acest ultim enunț și textul schițat de patriarh cu Liviu Stan au fost publicate în revista „BOR”, 1950, nr. 10, p. 555.

22. Ibidem.

23. Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., p. 224.

24. ACNSAS, fond Documentar, dosar 67, f. 123-124; Cristina Păiușan, Radu Ciuceanu, op. cit., doc. 111 ,p. 224.

25. ACNSAS, fond Informativ, dosar 2760, vol. 1, f. 55-63, Episcopul Nicolae îi arăta,ca vinovați pentru căderea sa, mai ales pe foști greco-catolici, pe care îi considera „reveniți cu trupul, dar rămași catolici cu sufletul” (Ibidem).

26. Ibidem, vol. 2, f. 27, 35.

27. Ibidem, f. 32, 37. Alimente îi trimetea și mitropolitul Nicolae Bălan (Ibidem, vol. 1, f. 166).

28. Ibidem.

29. Ibidem, vol. 2, f. 33, 38.

30. Ibidem, vol. 1, f. 136.

https://www.fericiticeiprigoniti.net/nicolae-popovici/1085-episcopul-nicolae-popovici-marturisitorul