Aurel C. Popovici

Imagini pentru Aurel C. Popovici

 

Imagini pentru Aurel C. Popovici

Statue à la mémoire de Aurel Constantin POPOVICI, dévoilée à Genève, le 19.06.1977, par S.A.R.I. Otto de Habsbourg, Président de l’Union PanEuropéenne.

Moto 0021.jpg

Proposal for a federation of independent states based on ethnographic principles proposed by the Romanian nationalist Aurel C. Popovici in his book „Die Vereinigten Staaten von Groß-Österreich” [The United States of Greater Austria], Leipzig, 1906.

http://www.academia.edu/2319553/AUREL_C._POPOVICI_1863_1917_

 

Imagini pentru Aurel C. Popovici

The names of the proposed federal states are given in German according to the map published in Popovici’s book.

The solid red line show the borders of the Austro-Hungarian Monarchy in 1906, the dashed grey line shows the occupied territory of Bosnia-Hercegovina (annexed in 1908) which was not cosidered in the proposal. 
See also the political map (1918) (1918) and the ethnographic map (1910) of Austria-Hungary, and the map of the modern countries of Central Europe (1997).

The Italian historian Leo Valiani provided the following description.

Francis Ferdinand was a prince of absolutist inclinations, but he had certain intellectual gifts and undoubted moral earnestness. One of his projects – though because of his impatient, suspicious, almost hysterical temperament, his commitment to it, and the methods by which he proposed to bring it about, often changed – was to consolidate the structure of the state and the authority and popularity of the Crown, on which he saw clearly that the fate of the dynasty depended, by abolishing, if not the dominance of the German Austrians, which he wished to maintain for military reasons, though he wanted to diminish it in the civil administration, certainly the far more burdensome sway of the Magyars over the Slav and Romanian nationalities which in 1848–49 had saved the dynasty in armed combat with the Hungarian revolution. Baron Margutti, Francis Joseph’s aide-de-camp, was told by Francis Ferdinand in 1895 and – with a remarkable consistency in view of the changes that took place in the intervening years – again in 1913, that the introduction of the dual system in 1867 had been disastrous and that, when he ascended the throne, he intended to re-establish strong central government: this objective, he believed, could be attained only by the simultaneous granting of far-reaching administrative autonomy to all the nationalities of the monarchy. In a letter of February 1, 1913, to Berchtold, the Foreign Minister, in which he gave his reasons for not wanting war with Serbia, the Archduke said that „irredentism in our country … will cease immediately if our Slavs are given a comfortable, fair and good life” instead of being trampled on (as they were being trampled on by the Hungarians). It must have been this which caused Berchtold, in a character sketch of Francis Ferdinand written ten years after his death, to say that, if he had succeeded to the throne, he would have tried to replace the dual system by a supranational federation.[29]

The Hungarians are all rabble, regardless of whether they are minister or duke, cardinal or burgher, peasant, hussar, domestic servant, or revolutionary„, and he regarded even István Tisza as a revolutionary and „patented traitor„.[31] He regarded Hungarian nationalism as a revolutionary threat to the Habsburg dynasty and reportedly became angry when officers of the 9th Hussars Regiment (which he commanded) spoke Hungarian in his presence – despite the fact that it was the official regimental language.[16]He further regarded the Hungarian branch of the Dual Monarchy’s army, the Honvédség, as an unreliable and potentially threatening force within the empire, complaining at the Hungarians’ failure to provide funds for the joint army[32] and opposing the formation of artillery units within the Hungarian forces.[33]

 

 

https://en.wikipedia.org/wiki/Archduke_Franz_Ferdinand_of_Austria

Aurel C. Popovici (n. 16 octombrie 1863Lugoj – d. 9 februarie 1917Geneva) a fost un jurist și un politician român. În 1906 a propus federalizarea Austro-Ungariei în așa-zisele State Unite ale Austriei Mari.

Harta Statelor Unite ale Austriei Mari, propusă de Popovici în 1906

Născut în Banatul multietnic, a urmat școala la Brașov și Beiuș, după care a studiat medicină la Viena și Graz. Încă din tinerețe și-a exprimat opoziția împotriva politicii de maghiarizare din Transilvania și Banat, printre altele scriind și protestul „Replică”, în 1892.

Împreună cu alți intelectuali români din Partidul Național Român (1892), el a semnat Memorandumul Transilvaniei, un document care pleda pentru drepturi egale între românii și maghiarii din Transilvania, cerând încetarea persecuțiilor și tentativelor de maghiarizare.

Prin cunoștințe reușește să intre într-un grup de persoane din jurul lui Franz Ferdinandși încearcă să promoveze ideea unei restructurări a imperiului Austro-Ungar într-o uniune de state federale.

În acest context, concepe în 1906 o structură federală, probabil inspirată de modelul unor republici federale viabile (așa cum erau la timpul respectiv, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic și Brazilia, care au imitat modelul american), pe care o numește Statele Unite ale Austriei Mari. Conceptul presupunea înființarea a 15 provincii autonome (state), constituite pe principiul naționalității, respectând frontierele etnice, beneficiind de o largă autonomie internă, după modelul elvețian sau american. Era prevăzută, de asemenea, o întărire considerabila a executivului central și folosirea sistematică a limbii germane în administrație și ca limbă oficială. Una din consecințele cele mai importante era pierderea importanței jucate de Ungaria. Afirmația trebuie înțeleasă în logica exercițiului naționalist și în corelație cu mediul confruntărilor între națiuni, pe fondul primei afirmări geopolitice a acestora în istoria europeană. Datorită rezistenței opuse de partea maghiară și a asasinării prințului, modelul propus de Popovici a pierdut orice șansă de a mai fi implementat.

Aurel C. Popovici a fost interpretat ca o contraparte la contextul critic, destructiv și centrifug din Europa Centrală, prin teoria lui puternic centralistă a unei guvernări puternice centrale, care să coordoneze un context federal. A fost asimilat unui neoconservatorism jeffersonian. În afară de complexitatea teoriei politice a lui A.C. Popovici, trebuie subliniată atracția acestuia față de noul val de rasism și xenofobie din Europa Centrală. Articolele sale, de o virulență uneori rar întâlnită, sunt îndreptate împotriva evreilor, ungurilor, „levantinilor balcanici” etc. Cum observă Virgil Nemoianu, „toate acestea erau datorate, în parte, tradiției politice xenofobe a lui Eminescu (Popovici admira foarte mult moștenirea teoretică a lui Eminescu)”.

Naționalismul lui Popovici trebuie însă înțeles de o manieră ceva mai moderată: națiunea era înțeleasă drept o unitate mai degrabă morală și politică decât rasială. Popovici s-a folosit însă de teoreticienii ideii rasiale, mai cu seamă folosindu-i împotriva curentului cosmopolit, pe care-l detesta.

Alături de ideea unei autorități statale puternice, menite să modeleze societatea, Popovici era adeptul unei forme de neintervenționism în chestiunile sociale, fiind de asemenea favorabil descentralizării. Sistemul școlar era văzut ca fiind detașat de o formă autoritaristă de intervenție a statului. Cele două componente ale gândiii lui trebuiesc, astfel, gândite laolaltă.

A decedat la 9 februarie 1917, în GenevaElveția. A fost înmormântat în cimitirul de lângă Biserica Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului.

 

Nationalism sau democratie. O critica a civilizatiunii moderne