Fratii Karamazov – Feodor Dostoevski

„Raiul salasluieste în adîncul sufletului fiecaruia dintre noi,
îl port si eu, desigur, ascuns în sufletul meu,
si daca as vrea, chiar mîine mi s-ar dezvalui si m-as putea bucura toata viata de bunatatile lui”
Fratii Karamazov – Feodor Dostoevski

20. Si fiind întrebat de farisei când va veni împaratia lui Dumnezeu, le-a raspuns si a zis:
Împaratia lui Dumnezeu nu va veni în chip vazut.
21. Si nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo.
Caci, iata, împaratia lui Dumnezeu este înauntrul vostru.
Sfânta Evanghelie dupa Luca, Capitolul 17

 

Crezi oare ca noi n-am iubit omenirea,
de vreme ce am înteles cu atîta umilinta slabiciunile ei
si am cautat din toata inima sa-i usuram povara,
îngaduind firii sale nevolnice chiar si pacatul,
cu conditia ca sâ fie sâvîrsit cu stirea noastra?
De ce atunci vii acum sa ne tulburi?
De ce ma privesti în tacere cu ochii tai blînzi, convins câ dreptatea e de partea ta?
Mai curînd as vrea sâ te vad mînios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru câ nici eu nu te iubesc.
De ce as încerca sa ma prefac?
Nu-mi dau seama oare cu cine vorbesc?
Stii dinainte tot ce as avea sa-ti spun, o citesc în ochii tai.
Cum as putea oare sa ascund de tine taina noastra?
Poate ca vrei totusi s-o auzi din gura mea.
Atunci asculta: noi nu sîntem cu tine, ci cu el,
asta este toata taina noastra!
De mult nu mai sîntem cu tine, ci cu el, au trecut opt veacuri între timp.
S-au împlinit opt veacuri de cînd am primit din mîinile lui ceea ce tu ai lepadat cu indignare,
darul din urma, pe care el însusi ti l-a oferit atunci,
cînd ti-a înfatisat împaratiile pamîntesti.
Noi am primit de la el Roma si spada cezarului,
decretîndu-ne stapînitorii pâmîntului,
singurii lui împarati,
desi nici pîna în ziua de azi n-am apucat sa ne desavîrsim lucrarea începuta.
Dar cine-i de vina?
O, într-adevar, lucrarea e abia înfiripata, dar totusi s-a înfiripat.
Va trece înca multa vreme pîna sa fie dusa la bun sfîrsit,
si pîna atunci lumea va mai avea înca multe de îndurat,
dar în cele din urma ne vom ajunge telul si vom fi cezari.
Atunci ne vom gîndi la fericirea omenirii.
Si cu toate acestea, tu ai fi putut sa primesti pe loc spade cezarului.
Pentru ce ai respins acest ultim dar?
Primindu-l, ai fi împlinit toate nazuintele oamenilor pe pamînt:
le-ai fi dat un stapîn caruia sa i se închine, încredintîndu-le propriile lor constiinte,
si le-ai fi pus la îndemînâ mijlocul de a se uni cu totii laolalta într-un furnicar în care nu încap divergente,
fiindca necesitatea alaturarii mondiale este cea de-a treia si ultima pricina de framîntare pentru oameni.
Umanitatea a dorit dintotdeauna sa se organizeze într-o asociatie unitara.
Multe popoare au avut o istorie glorioasa,
dar cu cît acele popoare se aflau la un nivel de civilizatie mai înalt, cu atît erau mai nefericite

 

Jurnal de lectura: F. M. Dostoievski – Fratii Karamazov
Exista în popor o suferinta muta, atotînduratoare; o durere care sta ferecata în adîncul sufletului si nici nu cricneste. Dupa cum, tot asa, exista o durere descatusata, care, îndata ce se revarsa în lacrimi, se si preschimba în bocet. Mai ales la femei. Fara a fi totusi mai putin crunta decît durerea ferecata în tacere. Tînguirea, daca alina suferinta pe de o parte, în acelasi timp scurma si mai tare si sfîsie inima.
Sînt dureri care nu cer alinare, care se hranesc din însusi zbuciumul lor. Iar bocetele, de fapt, nu exprima decît nevoia de a zgîndari mereu rana.
De ce sa-ti fie frica, nu trebuie sa te temi de nimic, nu te mai frâmînta cu firea. Numai cainta sa ramîna treaza în sufletul tau, si Dumnezeu o sa te ierte. Nu exista si nici nu poate sa existe pe lumea asta pacat pe care atotputernicul sa nu-l ierte cînd omul se caieste cu adevarat. Nici un pacat omenesc nu poate fi atît de cumplit încît sa istoveasca netarmurita iubire a Celui-de-Sus. Cum poate, oare, un pacat sa întreaca puterea iubirii ceresti? Tu cata numai sâ-ti pastrezi cainta si alunga orice teama din suflet Crede, femeie, ca Dumnezeu te iubeste cît nici cu mintea nu poti gîndi, te iubeste asa pacatoasa cum esti, te iubeste tocmai pentru pacatul tau. Sa spus cîndva ca mai multa bucurie va fi în cer pentru un pacatos care se pocâieste decît pentru zece_ drepti
Daca în inima ta salasluieste cainta, înseamna Câ iubesti cu adevarat. Iar daca iubesti, Dumnezeu te va primi la sine… Iubirea plateste totul, rascumpara totul. Daca eu, un biet pacatos ca si tine, m-am înduiosat de soarta ta, daca mie mi s-a facut mila, cu atît mai vîrtos se va milostivi Dumnezeu. Iubirea este o comoara fâra pret, cu care poti dobîndi o lume întreaga, care-ti îngaduie sa rascumperi nu numai pacatele tale, dar si pe ale altora.
Prin experienta unei iubiri active. Straduiti-va sa-i iubiti pe cei din preajma dumneavoastra, sâ-i iubiti din toata inima si neprecupetit. Pe masura ce iubirea va triumfa, veti ajunge sâ va convingeti si de existenta lui Dumnezeu si sa credeti în nemurirea sufletului. Iar daca iubirea de aproape se va desâvîrsi printr-o deplina uitare de sine, atunci veti crede neaparat, si nici o îndoiala nu va mai putea sa se strecoare în sufletul dumneavoastra. dar sa stiti câ fata de iubirea contemplativa, dragostea activa pare apriga si înfricosatoare. Iubirea contemplativa este însetata de fapte mari, de lucruri pe care sa le înfâptuiesti numaidecît si în asa fel, ca toata lumea sa le vada. Iubirea contemplative te poate îndemna chiar sa-ti jertfesti viata, cu conditia numai sa ti-o jertfesti cît mai repede, ca pe scena, sub privirile tuturor, ca sa primesti aplauze. în timp ce dragostea vie înseamna straduinta necontenita si stâpînire de sine, pentru unii poate chiar o adevarata stiinta.
Nu exista pe lume absolut nimic care sa-i determine pe oameni a-si iubi aproapele, nici o lege a naturii nu impune omului sa iubeasca umanitatea, si daca totusi iubirea a dainuit si mai dainuie înca pe fata pâmîntului, existenta ei se explica nu printr-o lege a firii, ci exclusiv prin faptul ca oamenii cred în nemurire…. si ca daca s-ar distruge în omenire credinta în nemurirea sufletului, izvoarele dragostei ar seca pe loc în inima omului, si o data cu ele orice forta activa care sa mentina viata pe pamînt.\
Caci trebuie sa te spovedesti cuiva cînd ai o povara pe suflet. îngerului ceresc i-am marturisit tot, acum trebuie sa ma destainuiesc si îngerului pâmîntesc. Fiindca tu esti un înger. Trebuie deci sa ma asculti, sa cîntaresti totul si sa ma ierti… am neaparata nevoie de iertarea cuiva, a unui suflet mai curat decît al meu. Asculta-ma: daca doua fiinte se desprind la un moment dat de tot ce este pamîntesc si-si iau zborul în necunoscut, sau daca numai una dintre ele se desprinde, înaltîndu-se în slavi si, înainte de a-si lua zborul sau de a închide ochii pe veci, vine la cealalta, care ramîne, si-i spune: fa cutare si cutare lucru pentru mine, ceva ce nimeni nu cere niciodata nimanui, ceva ce nu se poate cere decît pe patul de moarte – ar fi posibil oare sa întîmpine un refuz… daca celalalt îi este prieten sau daca-i e frate?
Cînd alunec în prapastie, alunec naprasnic, cu capul în jos si cu picioarele în sus, ba chiar simt o placere sa ma prabusesc asa, gîndindu-ma ce frumos îmi sade în pozitia asta umilitoare. Si atunci, din strafundul becisniciei mele, încep sa recit versurile acestea în slava. Sînt blestemat, sînt o lepadatura, un ticalos, dar sa stii, si mie mi-e drag sa sarut marginea odajdiilor pe care le îmbraca Dumnezeul meu: chiar
daca în momentul acela ma las tîrît de diavol pe urmele lui, sînt totusi fiul tau, Doamne, si te iubesc, desi simt tresaltînd în mine bucuria fara de care lumea n-ar putea sa existe
Noi, toti Karamazovii, sîntem la fel, si în sufletul tau, îngere, viermele traieste si e sortit sa dezlantuie adevarate furtuni! Furtuni, îti spun, fiindca desfatarea se dezlantuie ca o furtuna, mai apriga chiar decît o furtuna! Frumosul este ceva cumplit, înfiorator! înfiorator, întelegi? Pentru ca nu poti sa-l cuprinzi, nu poti sa stii ce-i acolo în fond, si nici n-ai cum sa stii, fiindca Dumnezeu ne-a pus în fata numai enigme. Aici se întîlnesc toate extremele, si toate contradictiile salasluiesc laolalta. Eu, fratioare, nu sînt un om cult, dar am stat si am cugetat mult. Sînt atîtea taine care ne înconjoara! Prea multe enigme apasa asupra bietului om pe acest pamînt. Dezleaga-le cum te taie capul, si iesi la liman teafar, nevatamat, daca-ti da mîna. Frumosul! Si apoi, nu pot sa suport gîndul ca unii oameni cu suflet mare si luminati la minte încep prin a slavi idealul madonei, ca sa ajunga la urma sa nazuiasca spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar si mai îngrozitor este atunci cînd omul în al carui suflet salasluieste idealul Sodomei nu înseamna ca-si întoarce fata de la celalalt ideal, al madonei, fiind singurul care-l însufleteste si pentru care inima lui arde, arde cu adevarat, ca în anii neprihanitei tinereti. Nu, sufletul omului e larg, mult prea larg, n-ar strica sa fie putin îngustat! Dracu’ sa înteleaga! Acolo unde mintea vede numai rusine inima descopera frumosul. Poate oare Sodoma sa reprezinte frumosul? Crede-ma ca pentru cei mai multi oameni frumosul este însasi Sodoma! Poti tu sa dezlegi taina asta? Si te cutremuri cînd te gîndesti ca frumosul este nu numai ceva care te înspâimînta, ci în acelasi timp si o taina nepatrunsa. Aici se da lupta între diavol si Dumnezeu, iar cîmpul de batalie este însusi sufletul omului.
Afla ca nimeni dintre noi nu crede, pentru ca sîntem cu totii niste oameni superficiali, si apoi nici nu avem timp, si nu avem timp în primul rînd pentru ca sîntem prea ocupati, în al doilea rînd pentru ca Dumnezeu nu ne-a lasat destul ragaz: a facut ziua numai de douazeci si patru
de ore, asa ca nu avem nici cînd sa dormim cît am vrea, darmite sa ne pocaim!
Jurnal de lectura: F. M. Dostoievski – Fratii Karamazov

 

„Cîta slavita frumusete a râspîndit Dumnezeu în jurul nostru: pasarele, copaci, pasuni, semnul cerului,
numai eu am trait în ticalosie, numai eu am pîngarit totul si n-am stiut sa vad frumusetea si slava!”
„Prea multe pacate iei asupra ta”, lacrima biata mama.
„Maicuta draga, lumina vietii mele, nu plîng de obida, ci de bucurie;
vreau sa ma simt vinovat în fata tuturor,
fiindca nu sînt destoinic sâ-i iubesc mai mult si nici nu stiu sa-ti lamuresc ce simt.
Daca am gresit cumva fata de ei, au sa ma ierte,
si atunci va fi raiul pentru mine.
Oare nu sînt cu adevarat în rai acum?”