ULTIMA ÎNTÂLNIRE A LUI ALEXANDRU VAIDA-VOEVOD CU ION I.C. BRĂTIANU

 

MUZEUL JUDEŢEAN ARGEŞ,

PITEŞTI 2001

 

ARGESSIS, STUDII Şl COMUNICĂRI, seria ISTORIE, TOM X, 2001

ADINA GERMAN si IOAN GERMAN

 

Brătianu şi Vaida sunt doi oameni care şiau adus contribuţia la Marea Unire şi la dezvoltarea statului modem România.

Sau cunoscut şi au colaborat încă din primii ani ai secolului trecut: Vaida a făcut numeroase vizite la Bucureşti în perioada 19051914 întâlninduse cu cei mai marcanţi conducători politici ai ţării, între aceştia au fost regele Carol I şi Ionel I. C. Brătianu. Şi în timpul primei mari conflagraţii mondiale, la înmormântarea regelui Carol I, Vaida sa întâlnit cu Brătianu, omul politic din Vechiul Regat pe care poate l-a apreciat cel mai mult. După intrarea României în război, contactul între ei s-a menţinut prin intermediari.

La Conferinţa de pace de la Paris (19191920), primul ministru al României, Brătianu, a fost şeful delegaţiei româneşti, iar VaidaVoevod, ministru fără portofoliu din partea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, era membru al delegaţiei. În aceste condiţii colaborarea lor a fost bună, deşi destul de dificilă. Colaborarea a continuat şi după demisia lui Brătianu în septembrie 1919 şi mai apoi după numirea lui Vaida-Voevod ca prim ministru şi şef al delegaţiei României la Conferinţă.

În intervalul 1920-1927 Partidul Naţional Liberal condus de Brătianu a deţinut puterea în cea mai mare parte a timpului. Partidul Naţional din Ardeal, mai apoi devenit Partidul Naţional Ţărănesc, fiind în ascensiune a început lupta politică pentru putere, între aceste două mari partide româneşti interbelice.

Astfel Brătianu şi Vaida-Voevod cu toată deosebita stimă care şi-o purtau reciproc, găsindu-se în tabere opuse, au devenit adversari politici. Subsemnatul am moştenit de la mama mea Ileana German, fiică a lui Alexandru Vaida-Voevod, numeroase scrieri disparate, caiete de memorii, documente, acte şi fotografii, obiecte personale, etc.., pe care i le lăsase tatăl ei, lucruri de care a avut mare grijă şi pe care le-a păstrat cu pietate.

După moartea mamei, împreună cu soţia mea Adina German, am parcurs tot materialul rămas de la bunicul meu, l-am ordonat şi ulterior, o parte am dat-o Muzeului de Istorie din Sibiu şi cea mai mare parte Muzeului de Istorie din Cluj.

Între scrierile bunicului meu am găsit şi nişte însemnări făcute de el pe nişte hârtiuţe, poate scrise în fugă să zicem, întro călătorie cu trenul de la Bucureşti la Cluj, legate de ultima sa întâlnire cu Ion I. C. Brătianu. Aceste foiţe se găsesc astăzi la Muzeul din Cluj.
În continuare redăm textual însemnările făcute de Alexandru VaidaVoevod despre ultima sa întâlnire cu Brătianu. Neam permis doar ca în acest text să adăugăm, pentru o înţelegere mai uşoară a conversaţiei redate, literele „I” pentru Inculeţ şi „V V” pentru VaidaVoevod, precum şi la sfârşit câteva sumare note explicative.

La numai câteva zile după această întâlnire a celor doi oameni politici, în 24 noiembrie 1927, Ion I. C. Brătianu moare în urma unei laringite infecţioase.

* *

*

În 2 octombrie mam întâlnit cu generalul Radu Rosetti în strada Lascăr Catargiu am discutat, plimbândune cam o oră.

Dânsul era foarte îngrijorat, pentru AlbaIulia: zvonuri de proclamarea autonomiei, chestia … Carol, tineret care discută atentate … (Mulţi transilvăneni se simţeau frustraţi, atât politic cât şi economic, nemulţumirea îndreptânduse împotriva guvernărilor liberale. în popor se vorbea de o nouă adunare populară la AlbaIulia la care să se proclame o autonomie locală şi să se repună în drepturile regale prinţul Carol.)

Iam arătat: am mai ţinut în 1920 Congres şi adunare poporală la AlbaIulia. Chestia autonomiei administrative provinciale, nu noi, ci ţăranii o discută (Conducătorii P. N. Ţ.). Atentate? Ţăranii vorbesc de „revoluţie”, intelectualii: că la toate e de vină Brătianu. Zvonul pornit din Cluj… Absurd că chemariştii (care vroiau rechemarea prinţului Carol) ar voi atentate. Adevărat că clocoteşte o revoltă în mulţime, ca niciodată de când îmi aduc aminte. Carlismul se lăţeşte.

Dânsul stăruia că ar trebui să recunoaştem şi noi ca stare de drept nu urmat de fapt, Regenţa, actul de la 4 ianuarie 1926 (În 4 ianuarie Parlamentul dezbate problema renunţării prinţului Carol ia prerogativele regale şi recunoaşterea prinţului Mihai ca moştenitor al tronului. Parlamentarii Partidului National şi Partidului Ţărănesc sau abţinut de la vot. Regenţa numită pentru perioada de minorat a prinţului Mihai era constituită din: principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea şi C. Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie, ultimii doi fiind filobrătieni.) etc., etc. Datorie patriotică, spre a linişti spiritele, în rest: două partide sunt de lipsă, nu se poate nici fuziune, nici colaborare între noi şi liberali. Trebuie însă colaborare ca opoziţie, iar ei să ne recunoască de al IIlea partid de guvernământ. Aceasta nu se poate fără a recunoaşte noi, mai întâi, starea constituţională ca definitivă.

* *

*

La banchetul „Universului” Inculeţ mia spus că vrea să mă consulte întro chestie nepolitică şi ma invitat săi văd copiii. De la Athene Palace Hotel doamna Inculeţ cu cei doi drăgălaşi băieţi a plecat întro maşină la şosea, iar Inculeţ cu mine întralta. Chestia nepolitică a fost, precum am presimţit, un moft şi pretext, spre a servi de trecere la chestia politică.

I Ţara e în situaţie grea, chestiile externe, minoratul regelui etc…, iar P. N. Ţ., în loc să fie la înălţimea datoriei sale, pregăteşte AlbaIulia, nu recunoaşte de drept Regenţa, nu se declară în chestia Carol, etc…

Iam răspuns: Dacă guvernul, stăpânind din 1914, cu mici intermitenţe, nu e la înălţimea datoriei, vina e a Partidului Liberal care el a încurcat relaţiile externe. Pentru AlbaIulia să ne sărute mâna, căci greutăţile le avem noi creând această supapă nemulţumirilor, iar Partidul Liberal are beneficiul. Nu noi am vrut AlbaIulia, ci masele o pretind. Fuzionaţi chiar cu liberalii nu sar ajunge nimic decât că un Niţă Strâmbu din Şunturug, proclamând Carlismul, ar răsturna şandramaua constituţională. Prestigiul Regenţei sunt trei globurele de camfor (Tratament medical al secolului 19 cu efecte iluzorii.) Domnul Brătianu cu metodele sale contribuie ca să se volatilizeze mai repede. În acelaşi timp aceste metode sunt răspânditoarele Carlismului.

Ştia şi admitea şi el că poporul e în mare fierbere, că misterul AlbeiIulii a cuprins satele, răspândinduse din Ardeal şi Banat peste întreaga ţară. De asemenea, Carlismul. Vina, însă, afirma, este a P. N. Ţ. pentru că nu se declară.

I Declaraţivă pentru, ori contra lui Carol, pentru, ori contra recunoaşterii de drept a Regenţei. E nedemn de un partid de guvernământ să susţină un echivoc. Frate Alexandre, trebuie să ne înţelegem, sunteţi şi voi patrioţi şi noi, interesul ţării trebuie să ne conducă etc… etc…

  1. V. Bine, frate Ioane. Să ne înţelegem. Dumneata eşti Brătianu, eu sunt Maniu. Ce ne daţi dacă recunoaştem actul de la 4 ianuarie ca definitiv?

I Vă dăm puterea.

  1. V. Când?

I Numaidecât.

  1. V. Ce garanţii oferi că nu ne trageţi pe sfoară pentru a şasea oară?
  2. Noi suntem plictisiţi de putere şi vrem să asigurăm liniştea ţării. Aducem jertfa să ne retragem îndată ce o să faceţi declaraţia.
  3. V. Frate Ioane, prea eşti nevinovat şi patriot. Nu putem da din mână sabia lui Damocles, singura armă de care mai aveţi teamă, căci de altcum nu var păsa să duceţi la revoluţie şi dezastru ţara. Dacă îţi ofer eu garanţii reale că facem declaraţia în chestia constituţională, recunoaştem ca definitivă abdicarea lui Carol şi ca legală Regenţa, când ne cedaţi guvernul?
  4. Momentan.
  5. V. Stai frate Ioane, nu fi aşa impulsiv. Eu îţi ofer şi mai mult. Nu vom fi un guvern al răzbunării. Vă lăsăm în pace Banca Naţională, Banca Românească şi toate cointeresările, Petroşenii, Reşiţa, rămână Ştirbei preşedinte, ba îi mai dăm din greu comenzi. Voi să încetaţi a ne acuza în mod perfid că vrem să vă distrugem organizaţia financiară. Numai proştii vă cred, căci cum am putea să o distrugem fără a comite sinucidere. Dar şi voi trebuie să ne cruţaţi de atacuri dacă vom încerca să ne înjghebăm o organizaţie economică. Ei plecaţi, ne daţi puterea?
  6. Numaidecât, dar faceţi mai întâi declaraţia.
  7. V. După ce vom fi la guvern.
  8. Cum ne garantezi că nu ne trageţi pe sfoară?
  9. V. Simplu de tot şi sigur. Noi doi, Brătianu şi Maniu, cădem de acord asupra textului declaraţiei. Voi vă retrageţi şi Maniu face declaraţia, textual, conform angajamentului luat, în discursul program. Garanţia?, Regenţa?. Prin faptul că Maniu primeşte puterea de la Regenţă a recunoscuto ca instituţie de drept, căci de altcum însuşi guvernul lui nu ar avea existenţă legală.
  10. Dar Carol?
  11. V. După ce acordul Brătianu Maniu nea adus la putere şi brava Regenţă ne face cu putinţă să guvernăm alternând, şi noi avem tot interesul să o susţinem, din cel mai elementar simţ de egoism. Ori crezi că am putea fi aşa de nebuni, ca să ne facem bucluc aducândune pe cap un stăpân despre a cărui fire ştim pozitiv că şi pe Brătianu şi pe noi near înlătura fără şovăire. Carlism? Da, în cazul că Brătianu nu vrea să se înţeleagă. Dar dacă neam înţeles odată? Se pot da garanţii mai reale decât acestea, întemeiate pe interesul real colectiv şi individual şi pe instinctul de conservare a celor ce iau angajamentul? Nici nu mai vreau să accentuez că Maniu e om de cuvânt, încât ar preferi să se retragă din politică decât să nuşi ţină cuvântul dat întro chestie atât de capitală pentru Ţară şi P. N. Ţ..
  12. Recunosc că e un argument puternic şi o garanţie reală.
  13. V. Plecaţi?
  14. Am să vorbesc cu Brătianu. Sunt convins că pe baza aceasta ne vom putea înţelege.
  15. V. Când plecaţi?
  16. Să vedem, să chibzuim cum aranjăm.
  17. V. Ei nu, mai mult de trei luni nici poliţele nu primesc scadenţă; ziceai că plecaţi momentan; acum începi să te târguieşti Ioane?
  18. Sunt convins că pe baza aceasta Brătianu va găsi baza înţelegerii, mai mult nu pot spune. Eu primesc.

* *

*

Coltor a sosit miercuri 5 octombrie de la Florica (era moşia şi conacul familiei Brătianu din apropierea Piteştiului.) Joi, 6 octombrie ma vizitat la 9 a.m., şi mia expus următoarele: N. Săveanu 1a invitat să facă o vizită la Florica. Miercuri ia comunicat că Brătianu îl aşteaptă. Ia oferit automobilul prezidenţial şi 1a dus în 2 1/2 ore la Florica. Pe la 11 au sosit. (Urmează descrierea amănunţită a casei, echivalentă cu un palat, holului, covoare, tablouri, odaie, toată în stil românesc, biblioteca, masa, gospodăria, Tant’Elise, impresii varii, observări numeroase de o naivitate surprinzătoare, considerând că povestitorul a studiat la Roma, a văzut lume, călătorind, şi a avut contact suficient cu „Domni”).

A discutat „pe baza memoriului lui Dan”. Brătianu ia spus că nu poate face colaborare cedând patru portofolii; de altcum nu iar mai rămânea pentru partizani. Nu poate demite deputaţi, căci şiar nemulţumi şi dezorganiza partidul. Liste comune la timpul său, rămânând dânsul cu o majoritate, care să1 asigure contra oricărei surprize. Da, va fi bine, situaţia în Transilvania, ardelenilor, în fostul Regat, liberalilor, iar apoi cât cedăm noi în Ardeal, atâta el dincolo de Carpaţi. Da revizuirea legii reformei administrative, la timpul său. Şi eventualitatea modificării legii electorale, se poate discuta. Pacea confesională?. Da, e cea mai sinceră dorinţă şi a Domnului Brătianu. În administraţie, justiţie etc. considerare deosebită elementelor ardelene. Credite, în limita posibilului, băncilor ardelene.

Astfel Brătianu a primit ca bază propoziţiile din memoriul lui Dan. Analizând eu conţinutul rezultatului „pertractării” am reuşit, fără nici o greutate, să1 conving pe Coltor că acel rezultat este egal cu zero. Succesul acesta neaşteptat al meu, fiind în chestie, nu dialectic pasionat ca Coltor, care totdeauna mai are un argument de rezervă, se datoreşte duori împrejurări. Iam expus soluţia discutată cu lnculeţ fără a1 numi însă pe acesta subliniind situaţia slabă externă şi internă a liberalilor, şi prosecundo, Coltor atât a dorit: să treacă, pentru orice eventualitate, de prevăzut ca „gutgesinnt” (din germană = bine intenţionat.) în ochii lui Brătianu. Pe viitor va fi cel mai categoric susţinător a tacticei: al IIlea partid de guvernământ şi asigurarea succesiunii.

Ceea ce mia creat o situaţie deosebit de penibilă, a fost ştirea transmisă de Coltor, că Brătianu şiar fi exprimat dorinţa să mă vadă. Întrucât a fost spontană, întrucât provocată de Coltor şi Săveanu această dorinţă, nu pot şti. Iam răspuns lui că ma adus în cel mai mare impas. În situaţia dată nu pot să merg la Brătianu şi săl rog să dreagă ceea ce a încurcat, punând la cale amânarea întâlnirii. El ma asigurat că e cu desăvârşire nevinovat, că Brătianu, dânsul, vrea să vină la mine. Ergo, ce putea Coltor să facă? Şi cemi rămâne mie decât să1 primesc. Zadarnic am stăruit, zadarnic iam arătat situaţia ce mia creato sub secretul spovedaniei Coltor a rămas pe lângă susţinerea imposibilităţii de a mai putea înrâuri asupra hotărârii lui Brătianu.

* *

*

Joi la amiază m-a căutat Săveanu. Nu eram acasă. Vineri a venit să-mi comunice, că domnul Brătianu mă aşteaptă, mânezi, (ardelenism = mâine, ziua următoare) sâmbătă, la 10 a. m.

Maniu, mi-a dat absolutoriu (arhaism folosit în sens de puteri depline), declarând că nu se poate ca un fost prezident de consiliu să refuze a se întâlni cu primul ministru în funcţie. A admis şi punctul meu de vedere, că se cuvine, fiind eu mai tânăr şi fost sub şefia lui Brătianu, să refuz; că dânsul să vină la mine, ci să merg eu la el.

* *

Rezumatul conversaţiei cu Brătianu:

Tonul – amabilitate familiară.

A vorbit dânsul cam 20 minute, făcând eu numai observări scurte.

Situaţia pentru Ţară e grea. A dorit să vorbească cu mine spre ami expune punctul său de vedere. Ar trebui să fim cu toţii înţeleşi. O colaborare pentru vreo două sesiuni ar fi după credinţa lui, în interesul consolidării Ţării. Sa convins însă că nu e cu putinţă. Cu P. N. Ţ. s-ar fi putut, dar, pe când faţă de noi, ardelenii, are sentimentul de încredere  -deosebiri de program nu există – nu poate avea încredere faţă de regăţeni, foşti ţărănişti. (I-am replicat, că aceştia au fost fixaţi de Maniu pe acelaşi numitor conservativ burghez ca şi Ardelenii. Mai departe nu se poate pretinde să mergem, considerând că şi dânsul constată că deosebiri programatice nu există).

Mia replicat că nici nu sa gândit la diferiţii membrii fruntaşi ai acestei aripi, ci la Mihalache. Am subliniat că Mihalache e un om nu numai de înalt simţ şi intelect, ci şi un caracter ferm, care dacă a primit programul şi tactica pe care o susţinem, a primito din convingere şi o urmează cu cea mai mare lealitate.

Va fi, cred aşa, însă în sufletul său nu se poate emancipa de sentimentele de clasă, se simte ţăranul obligat să combată pe boieri.

-Nu, Mihalache, după înfăptuirea reformei agrare susţine identitatea intereselor ţărănimii cu ale proprietarilor expropriaţi.

Oricum ar fi, dar dânsul, Brătianu, simte că nici Mihalache nu ar putea colabora din tot sufletul cu Brătianu precum nici Brătianu cu Mihalache.

Al doilea obstacol  care exclude o înţelegere pentru colaborare e aversiunea lui Maniu în contra însăşi ideii de colaborare la guvern cu Partidul Liberal. Maniu preferă să stea în opoziţie….

– Eu: Nu, însă depinde de condiţiile între cari ar putea primi puterea. Opoziţie, de dragul opoziţiei, nici lui Maniu, nici altuia nu-i place, căci – „ghecât beteag şi sărac, mai bine găzdac şi sănătos” a zis armeanul din Bârgău.

El: „Maniu e un om foarte cult, de un intelect superior, fire distinsă, noi doi nu ne putem însă înţelege. Cu dumneata, cu toate că eşti combativ, „tauromahy” (a zis greşit, „tauromahy” în loc de „tauromahos” (Tauromahos) (din greacă în original scris cu litere greceşti = toreador), mă înţeleg mai uşor. – Astfel nu rămâne decât o a treia posibilitate de înţelegere, pe baza recunoaşterii Dumneavoastră ca al doilea partid de guvernământ şi a succesiunei. Se înţelege că dacă începeţi campania de răsturnare, eu trebuie să mă apăr şi astfel nu putem ajunge la o situaţie liniştită. Contra lui Averescu nu aş fi dat lupta de răsturnare şi ar fi şi astăzi la guvern, dacă nu ar fi complicat el situaţia în momentul când moartea regelui era iminentă.

Observând eu că acum din nou li se fac avansuri averescanilor, considerând alegerile parţiale ultime, dânsul:

Nu lui Averescu, ci dumneavoastră vam făcut avansuri, la Craiova şi Făgăraş, am ordonat neamestecul, nu am candidat, regret că nu aţi ales la Făgăraş un ardelean ci pe un regăţean.

  1. V. Noi îl apreciem foarte mult pe Mironescu.
  2. Şi eu îl apreciez, însă aş fi preferat să alegeţi un ardelean.

Am mai accentuat că şi la Craiova şi la Făgăraş dispunem de organizaţii cari ne asigurau reuşita, dacă nu se comit abuzuri, iar dânsul a opus, că la Făgăraş au ales Consiliile Comunale etc… Cu privire la averescani am mai spus: „aţi făcut ca ovreul din anecdotă, alegândui pe Papacostea şi pe Niţă. Ovreul a luat de nevastă o creştină şi la întrebarea prietenilor, că de ce nu şia ales dintre numeroasele ovreice, a răspuns: am voit să nu fac de batjocură familia”.

Conversaţia a lunecat apoi asupra chestiei şcolare. Susţinea dispoziţiile lui Anghelescu; mam convins că judeca cu totul fals situaţia instrucţiei publice minoritare, necunoscând decât superficial stările. (De exemplu la liceul săsesc din Bistriţa nu se poate admite să se înscrie nesaşi, căci ovreii l-ar copleşi, iar interesul de stat cere ca ovreii să fie „emancipaţi” de cultura germană. Eu ştiu că în 50 de ani nu au absolvit 10 evrei la Bistriţa. Dar Românii? Eu am studiat la Bistriţa şi în Viena, şi totuşi prefer lectura franceză, etc. etc..)

Dânsul nu a pomenit Alba-Iulia, nici chestia constituţională. Eu m-am ferit să le amintesc, făcând diversiuni, până ce uitându-mă la ceasornic îi adusei aminte că mai sunt 6 minute până la 11, când, mi-a spus că trebuie să meargă la Consiliul de miniştri. Ne-am sculat amândoi.

-Astăzi am dorit numai să-mi cunoaşteţi părerile, va trebui să ne mai vedem, ca să reluăm discuţia.

La întrebarea mea, că cine îi sunt oamenii de încredere, după ce, când unul când altul dintre miniştri şi foşti miniştri, discută cu câte unul dintre noi, accentuând însă că nu are „autorizare”, că vrea numai să-şi dezvolte ideea lui „personală”, domnul Brătianu mi-a răspuns:

Dacă, dânsul cunoaşte mai bine părerile mele, şi Vintilă, în fine şi ceilalţi, e firesc, că îşi fac rezervele. Căci toţi ar dori înţelegerea, fiind ea în interesul ţării, dar fiind disciplinaţi ştiu că eu am să hotărăsc.

Eu: Desigur, tot aşa ca şi noi când discutăm cu ai dumneavoastră, ne facem aceleaşi rezerve, căci Maniu are să decidă.

Dânsul: Aşa e în orice partid disciplinat.

Eu: Dar Inculeţ şi Săveanu?

El: Da şi ei,….

Eu: Comunicăm ori nu că ne-am întâlnit? Nu cred că e bine să se divulge, căci demoralizează, oamenii cred, cine ştie ce s-a discutat….

El: Nici eu nu vreau să se divulge, nu-mi place să se zică iarăşi că pertractăm. Eu o să le spun lui Vintilă, Duca, Săveanu, Tătărescu, în fine miniştrilor. Ei sunt discreţi. Apropos. Domnul Lupu era aici şi a aflat că vii Dumneata, când te-a anunţat servitorul. Dar, o să tacă.

Eu: Puteam fi liniştiţi dacă ştie domnul Dr. Lupu. Dânsul e omul cel mai discret, numai cât nici două ceasuri nu ştie să ţină în guşă un secret.