Nicolae Georgescu-Roegen and Jeremy Rifkin

Nicolae Georgescu-Roegen este fondatorul teoriei bioeconomice, o teorie care prezintă un mod revoluționar și integrator de a vedea economia. Opera sa de căpătâi este The Entropy Law and the Economic Process (Legea entropiei și procesul economic) publicată în 1971, referitoare la entropia economică.

Domenii aparent ireconciliabile, așa cum erau privite economia și ecologia la sfârșitul aniilor 1960, sunt aduse împreună elegant și, respectiv, fundamentat matematic și fizic de către Georgescu-Roegen. Contrar gândirii anterioare teoriei bioeconomice, care situa revoluția industrială și progresul tehnic de o parte a „baricadei”, respectiv evoluționismul lumii vii și ecologia de cealaltă parte, economistul român vine cu o clarificare decisivă, având și conotații evidente de economie politică contemporană.

Nicholas Georgescu-Roegen enunță și demonstrează că, pe de o parte, rezolvarea problemelor decisive ale mediului sunt strâns legate de progresul științific, tehnologic și informatic al societății umane, dar, în același timp, doar existența progresului generalizat al rasei umane, în sine, nu poate rezolva automat problemele ecologice pe care tot oamenii și dezvoltarea accelerată a omenirii, începând cu revoluția industrială le-au creat. Factorul decisiv îl reprezintă voința societății umane, per ansamblu, de a rezolva problemele existente.

Considerând economia liberală clasică mult prea mărginită și mecanică, Georgescu-Roegen a reliefat contradicția dintre principiul al doilea al termodinamicii și legea entropiei – adică între degradarea de neevitat a resurselor naturale folosite de omenire, ca urmare a folosirii lor, și creșterea materială nelimitată. El s-a arătat adeptul unei descreșteri economice, pentru a ține seama de legea fizică a entropiei.

Criticii acestor teorii consideră că a amesteca entropia cu fenomene biologice și sociale caracterizate mai degrabă prin autoorganizare și adaptabilitate este prea simplist.

Georgescu-Roegen a manifestat convingerea că bucuria de a trăi este adevăratul scop al activității economice.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicholas_Georgescu-Roegen

shenzen

Rifkin’s 1981 book Entropy: A New World View discusses how the physical concept of entropy applies to nuclear and solar energy, urban decay, military activity, education, agriculture, health, economics, and politics. It was called „A comprehensive worldview” and „an appropriate successor to … Silent SpringThe Closing CircleThe Limits to Growth, and Small Is Beautiful,” by the Minneapolis Tribune.[16] Rifkin’s work was heavily influenced by the ideas expressed by Nicholas Georgescu-Roegen in his 1971 book The Entropy Law and the Economic Process. In Rifkin’s 1989 revised edition of Entropy:…, entitled Entropy: Into the Greenhouse World, the „Afterword” was written by Georgescu-Roegen.[17]

In 2011, Rifkin published The Third Industrial Revolution; How Lateral Power is Transforming Energy, the Economy, and the World. The book was a New York Times best-seller,[34] and has been translated into 19 languages. By 2014, approximately 500,000 copies were in print in China alone.

Rifkin delivered a keynote address at the Global Green Summit 2012 on May 10, 2012. The conference was hosted by the Government of the Republic of Koreaand the Global Green Growth Institute (GGGI), in association with the Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD) and United Nations Environment Programme (UNEP). President Lee Myung-bak of South Korea also gave a speech at the conference and embraced the Third Industrial Revolution to advance a green economy.[35]

In December 2012, Bloomberg Businessweek reported that the newly elected premier of China, Li Keqiang is a fan of Rifkin and had „told his state scholars to pay close attention” to Rifkin’s book, The Third Industrial Revolution: How Lateral Power is Transforming Energy, the Economy, and the World.[36]

Rifkin received the America Award of the Italy-USA Foundation in 2012.[37] He currently works out of an office in Bethesda, Maryland, a suburb of Washington, D.C.

2014[edit]

In April 2014, Rifkin published The Zero Marginal Cost Society: The Internet of Things, the Collaborative Commons, and the Eclipse of Capitalism.[38][39]

2015[edit]

Rifkin was awarded an honorary doctorate from Hasselt University in Belgium in the spring of 2015.[40] Rifkin also received an honorary doctorate from the University of Liege in Belgium in the Fall of 2015.[41]

In November 2015, the Huffington Post reported from Beijing that „Chinese Premier Li Keqiang has not only read Jeremy Rifkin’s book, The Third Industrial Revolution, and taken it to heart. He and his colleagues have also made it the core of the country’s thirteenth Five-Year Plan announced in Beijing on October 29th.”[3] The Huffington Post went on to say that „this blueprint for China’s future signals the most momentous shift in direction since the death of Mao and the advent of Deng Xiaoping’s reform and opening up in 1978.”[3]

https://en.wikipedia.org/wiki/Jeremy_Rifkin

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.